Cum să îți păstrezi buna dispoziție cu vitamina B

300
Vitamina B este cunoscută și ca vitamina unei bune dispoziții, iar întreg complexul de vitamine B are efecte benefice asupra sistemului nervos, a stării psihice și asigură creșterea randamentului intelectual, se arată în literatura de specialitate. Vitamina B1 susține funcția nervilor și are un rol important în metabolismul glucidelor, transformând carbohidrații suplimentari în grăsimi. Puteți obține necesarul de vitamina B1 dacă mâncați carne slabă de porc, fasole neagră, soia, mazăre, germeni de grâu, făină de ovăz și drojdie de bere.
Totodată, vitamina B2 protejează organismul de cancer, previne anemia și poate fi asimilată din consumul de lapte de soia, de carne de vacă sau carne slabă de porc, iaurt, ouă, legume cu frunze verzi, broccoli și asparagus. Vitamina B3 protejează împotriva bolilor cardiovasculare și scade colesterolul. Aceasta se găsește în carnea de pasăre fără grăsimi, pește, ouă, mazăre, ciuperci, broccoli, cartofi, alune, unt de arahide, tofu și brânză dulce.
Mai departe, vitamina B6 ajută la scăderea riscului de boli de inimă, îmbunătățește starea de spirit și tratează tulburările de somn. Vitamina B6 poate fi obținută prin consumarea de banane, semințe de floarea soarelui, broccoli, avocado, orez brun, fulgi de ovăz, produse de origine animală și drojdie de bere. De asemenea, vitamina B12 este importantă pentru formarea celulelor roșii ale sângelui, creșterea de noi celule și menținerea sănătății sistemului nervos central. Poate fi asimilată prin consumul de ouă, lapte, iaurt, brânză, ton, scoici, stridii și carne fără grăsimi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 03 Iulie 2012
Stire din Sănătate : De ce se apucă tinerii de fumat
Pagina a fost generata in 2.244 secunde