Pentru mulți dintre noi, primul gând când ne dăm jos dimineața din pat este cafeaua. Aproape că îi și simțim mirosul. Unii o înghit repede, pe stomacul gol, în timp ce se pregătesc de o nouă zi, alții o savurează cu o țigară. Cofeina poate fi în unele situații benefică, iar în altele, nocivă pentru sănătate. De aceea este bine să știm dacă ar trebui să bem mai puțină cafea.
Cofeina stimulează sistemul nervos central, atenuează oboseala, îmbunătățește nivelul de atenție și concentrare, dar și performanța fizică. Potrivit sfatulmedicului.ro, pentru cei mai mulți dintre adulții sănătoși, o doză moderată de cofeină, adică 200-300 mg sau aproximativ două-patru cești de cafea pe zi, nu provoacă probleme. Însă, sunt și cazuri în care această cantitate reprezintă un exces și ne poate distruge sănătatea.
Simptome
Dacă este utilizată zi de zi, mai mult de 500-600 mg de cofeină, pe zi, ne poate provoca insomnii, nervozitate, agitație, iritabilitate, tulburări gastrointestinale, emoții rapide, tremor muscular.
Unii oameni sunt mai sensibili la cofeină decât alții. Această sensibilitate se manifestă chiar și în urma consumului unei cantități mici de cafeină, cum ar fi doar o ceașcă de cofea sau ceai, care poate determina efecte nedorite, cum ar fi tulburări de somn, stare de neliniște, iritabilitate.
Cafeaua bate somnul
Majoritatea adulților au nevoie de șapte-opt ore de somn în fiecare noapte, dar cofeina poate interfera cu acest somn. Sunt necesare trei cafele sau băuturi care conțin cofeină pentru ca o persoană să rămână trează pe timpul unei zile. Tot ce depășește această cantitate ne poate împiedica să dormim sau să ne odihnim cum trebuie.
Anumite medicamente și suplimente pe bază de plante pot interacționa cu cofeina. Este vorba despre unele antibiotice, care cresc durata pe parcursul căreia cofeina rămâne în organism, echinaceea, care poate amplifica concentrația de cofeina din sânge și poate intensifica efectele neplăcute ale cofeinei.
Dependența de cofeină
Renunțarea la cofeină poate fi o provocare. Scăderea bruscă a nivelului de cofeină poate cauza simptome de sevraj, cum ar fi dureri de cap, oboseală, iritabilitate și nervozitate. Din fericire, aceste simptome nu sunt atât de intense, se diminuează și chiar dispar după câteva zile.
Atenție însă, cofeina se poate afla și în alte produse alimente sau băuturi, în afara cafelei. Este vorba despre băuturile energizante, sucuri pe bază de cola, ceaiuri, unele tipuri de ciocolate.