Curele balneare, recomandate pentru bolnavii de astm

461
Astmul reprezintă o stare patologică caracterizată prin nevoia intensă de aer, cu expirație foarte dificilă, din cauza contracțiilor musculaturii bronhiilor.
Medicul pneumolog Emanoil Vasiliu, din cadrul Dispensarului TBC, a declarat că, la nivelul județului Constanța, există aproximativ o mie de persoane care suferă de astm.
El a precizat că astmul bronșic este o boală din categoria insuficiențelor respiratorii și se manifestă prin crize grave de dispnee și expectorație. Bolnavii de astm nu pot să respire, obosesc foarte repede, au amețeli, insomnie și le lipsește pofta de mâncare, iar în cazurile mai grave se învinețesc și tușesc puternic. Gravitatea crizei este provocată de asfixie și oprirea inimii. Bolnavul încearcă să scuipe, tușește, dar abia poate elimina puțină secreție vâscoasă.
Cauza este sensibilitatea bolnavului la o substanță alergizantă cum ar fi polenul, praful sau alte substanțe, dar un rol îl joacă și slăbirea sistemului imunitar sau infecțiile cronice. Dacă se cronicizează, astmul poate duce la emfizem pulmonar și insuficiență cardiacă. Tratamentul clasic constă în administrarea de bronhodilatatoare, antiinflamatoare, corticosteroizi și oxigenoterapie. Când acest tratament nu dă rezultate, se ia în discuție oportunitatea intubației traheale și a ventilației mecanice asistate sau controlate. De cele mai multe ori, bolnavul rămâne toată viața dependent de această medicație.
În cazurile grave se recomandă cure balneare, zece zile de două ori pe an, primăvara și toamna, în stațiuni gen salină sau de profil care îmbunătățesc starea pacientului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7602 secunde