De ce apar crampele nocturne ale picioarelor

987
Dacă se întâmplă să te trezești în mijlocul nopții din cauza crampelor la picioare, cel mai probabil duci lipsă de magneziu și potasiu.

Crampele nocturne ale picioarelor apar spontan, sunt foarte dureroase și implică contracția involuntară a mușchilor picioarelor. De cele mai multe ori, crampele apar în zona gambei, dar pot fi afectați și mușchii piciorului și coapsele. Riscul de crampe musculare la picioare crește la femeile însărcinate, dar și odată cu înaintarea în vârstă.

Printre cauzele acestor crampe, se pot enumera suprasolicitarea musculaturii picioarelor, excesul de exerciții fizice, statul în picioare pentru mai mult timp, deficiența de potasiu, calciu și alte minerale, deshidra-tarea sau afecțiunile tiroidiene.

Pentru a opri crampele dureroase din timpul nopții, poți încerca să masezi ușor piciorul și să faci câteva exerciții de întindere și balansare a piciorului. De asemenea, trebuie să bei multă apă și lichide în timpul zilei, să limitezi consumul de alcool și cafeină, să consumi alimente sănătoase, bogate în calciu, potasiu și magneziu, să mergi pe bicicletă și să porți o încălțăminte comodă. Totodată, ar fi indicat ca înainte de culcare să faci dușuri fierbinți, apoi să masezi picioarele cu loțiuni relaxante.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0433 secunde