Mulți dintre noi am simțit măcar o dată acea senzație neplăcută de urechi înfundate în timpul unui zbor cu avionul. Deși pare un lucru minor, disconfortul poate deveni deranjant, mai ales în timpul decolării sau aterizării. Această problemă poartă numele de „ureche de avion” și apare din cauza schimbărilor rapide de presiune din cabină.
În mod normal, susțin specialiștii, presiunea din interiorul urechii este echilibrată cu cea din exterior prin intermediul trompelor lui Eustachio, canale fine care fac legătura între ureche, nas și gât.
Unele persoane resimt doar un ușor disconfort, dar pentru altele, simptomele pot deveni mai intense.
Dacă zburăm în timp ce avem o răceală, nas înfundat, alergii sau o infecție respiratorie, urechile se pot adapta mai greu la schimbările de presiune. În aceste situații, auzul poate deveni înfundat, iar senzația neplăcută poate persista chiar și după aterizare.
Din fericire, există câteva metode simple care ne pot ajuta să reducem disconfortul. Mestecatul gumei, căscatul frecvent sau înghițirea repetată stimulează deschiderea trompelor lui Eustachio și ajută la egalizarea presiunii.
De asemenea, hidratarea și evitarea somnului în timpul aterizării pot fi utile. Pentru persoanele care au probleme frecvente, spray-urile nazale decongestionante pot fi recomandate înainte de zbor, dar doar la indicația medicului.