Divergențe privind concursurile pentru șefii de secții din Județean

358
< 1 min citire
Managerul Spitalului Județean Constanța, dr. Dan Căpățână, anunța, săptămâna trecută, că medicii care ocupă în prezent, interimar, funcțiile de șefi de secții în cea mai mare unitate sanitară, dar și ceilalți care doresc, vor trebui să participe la un concurs pentru posturile respective. Pe de altă parte, dr. Constantin Dina, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, a arătat că realizarea acestui concurs nu este necesară, căci medicii-șefi pot fi direct numiți pe funcție, potrivit legii. "Legea 95/2006 stipulează că medicii-șefi de secții sunt propuși de Facultatea de Medicină, sunt avizați de managerul spitalului și aprobați de Consiliul Județean Constanța. În opinia mea, nu este nevoie de concurs", a declarat dr. Dina.
Dr. Căpățână susține însă că etapa organizării concursului poate fi eliminată doar într-o anumită situație: "Dr. Dina are dreptate, dar parțial. Medicii-șefi ar fi putut fi numiți dacă recomandările Facultății de Medicină ar fi corespuns cu cele ale Consiliului Județean Constanța. Dacă intervin însă diferențe, trebuie organizat concurs". Trebuie precizat că, în toamna anului trecut, CJC a desemnat, interimar, alți medici-șefi decât cei propuși de facultate. Concursurile sunt anunțate pentru sfârșitul lunii februarie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0271 secunde