Sarcina este o perioadă plină de emoții, schimbări și așteptări, dar și un moment în care corpul transmite semnale pe care nu este bine să le treceți cu vederea. Printre acestea, se numără și durerile de măsea, adesea considerate neînsemnate sau amânate pentru după naștere. În realitate, sănătatea dentară are un impact direct asupra stării generale de bine, iar în timpul sarcinii necesită o atenție specială.
Modificările hormonale influențează întregul organism, inclusiv cavitatea bucală. Astfel, nivelurile crescute de estrogen și progesteron pot face gingiile mai sensibile, mai ușor de inflamat și mai predispuse la sângerare.
Poate ați observat că periajul, care înainte nu crea probleme, devine acum inconfortabil. Potrivit dr. Ileana Firu, în același timp, pofta de dulce, gustările frecvente, refluxul gastric sau episoadele de vărsături pot schimba echilibrul din gură, favorizând apariția cariilor și slăbirea smalțului dentar. Referitor la durerea de măsea, aceasta poate avea mai multe cauze în această perioadă.
„Uneori, este vorba despre o gingivită apărută pe fond hormonal, alteori despre o carie care avansează mai rapid decât v-ați aștepta. Sensibilitatea accentuată la rece, cald sau dulce, umflăturile locale, durerea persistentă sau chiar febra pot indica probleme mai serioase, precum un abces dentar.
Pe de altă parte, există și situații în care disconfortul de la nivelul măselelor superioare este legat de inflamații ale sinusurilor, frecvente în sarcină sau de erupția molarilor de minte. Este firesc să aveți temeri legate de tratamentele stomatologice în timpul sarcinii. Totuși, multe proceduri sunt sigure atunci când sunt realizate corect și la momentul potrivit, iar amânarea lor poate duce la complicații mai greu de gestionat.
O infecție dentară netratată nu afectează doar confortul zilnic, ci poate influența și starea generală de sănătate. De aceea, controalele regulate și comunicarea deschisă cu medicul stomatolog sunt esențiale. În același timp, nu trebuie neglijată nici rutina zilnică de îngrijire orală. Chiar dacă oboseala sau greața vă dau planurile peste cap, periajul de două ori pe zi, folosirea aței dentare și clătirea cu apă de gură pot face diferența între un disconfort temporar și o problemă serioasă“, a explicat medicul.
De asemenea, o alimentație echilibrată, cu mai puține zaharuri și mai multe alimente bogate în nutrienți, contribuie la menținerea sănătății dinților și gingiilor. În plus, este important să nu apelați la automedicație pentru calmarea durerii, deoarece unele analgezice pot fi contraindicate în sarcină.