Echipa Mrini Eye Hospital, completată de un renumit medic din București

1720
1

Articole de la același autor

Încă un medic de renume se alătură echipei Mrini Eye Hospital, începând cu luna ianuarie! Dr. Ramona Barac, unul dintre cei mai buni medici oftalmologi din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, va efectua consultații și intervenții chirurgicale în cadrul clinicii Mrini Eye Hospital.

Dr. Ramona Barac este medic primar oftalmolog, doctor în științe medicale și asistent universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie "Carola Davila" din București. Este unul dintre medicii pregătiți de medicul Monica Pop, cel mai cunoscut medic oftalmolog din România, și este specializată în tratamentul și chirurgia glaucomului, numărându-se printre cei mai competenți medici în această ramură a oftalmologiei.

De-a lungul carierei sale de peste 14 ani, dr. Ramona Barac a participat intens la cursuri de specializare, congrese și conferințe pe teme diverse, atât în țară, cât și în străinătate, și a lansat numeroase articole și lucrări de specialitate. De asemenea, s-a implicat activ într-o serie de studii clinice efectuate în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice din București.

Colaborarea cu medicul Ramona Barac face parte din demersul conducerii clinicii Mrini Eye Hospital de a crea în Constanța un centru oftalmologic de top unde pacienții să beneficieze de cele mai bune investigații și tratamente. Pe lângă consultațiile oftalmologice pe care le va efectua în cadrul clinicii, medicul va realiza operații de glaucom alături de echipa de specialiști din cadrul Mrini Eye Hospital.

Pacienții constănțeni care doreau să ajungă la București pentru consultații și monitorizare o pot găsi pe dr. Ramona Barac și în cadrul clinicii Mrini Eye Hospital, începând cu 24 ianuarie.

Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0241.69.01.04. sau puteți trimite un e-mail la adresa [email protected]

Comentează știrea

vio
27 decembrie 2014
Oferta

Oferta lucru la domiciliu! Tot mai multi oameni sunt multumiti, pentru ca oferim imediat CONTRACT DE MUNCA legal si dovada platii! Primele plati au fost trimise! Seriozitatea noastra este absoluta! NU e vorba despre MLM sau despre joc piramidal! Lucrati 2/3 ore pe zi ca operator online si castigati 300 dolari lunar! Pentru detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Joi, 09 Octombrie 2014
Stire din Sănătate : Cum alegem ochelarii pentru copii
Pagina a fost generata in 1.0231 secunde