Echivalarea creditelor asistenților medicali cu studii postliceale

559
Echivalarea creditelor asistenților medicali cu studii postliceale - echivalareasistente-1476972756.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 60.000 de asistenți și-ar putea echivala creditele în învățământul superior, astfel încât să nu se mai simtă discriminați față de colegii care au absolvit această formă de învățământ. Propunerea legislativă privind echivalarea asistentelor medicale a apărut în urma demersurilor Federației "Solidaritatea Sanitară" care a inițiat recent un "protest inteligent" la care s-au alăturat până în acest moment peste 10 000 de asistente medicale.

Aviz favorabil pentru legea care echivalarea studiilor

Săptămâna aceasta, Comisia de Sănătate din Camera Deputaților a dat aviz favorabil unui proiect de lege care le-ar permite asistenților medicali cu diplomă de bacalaureat, care au absolvit studii post-liceale, să își echivaleze creditele de formare continuă în credite transferabile în învățământul superior.

Următorul pas este supunerea la vot a acestui proiect în plenul Camerei Deputaților și apoi la Senat, care este camera decizionala. Adoptarea actului normativ ar putea însemna eliminarea discriminării pe care o reclamă asistenții medicali cu studii postliceale, aceasta fiind și una din principalele revendicări ale organizațiilor sindicale care protestează zilele acestea.

Conform președintelui Comisiei de Sănătate din Camera Deputatilor, dr. Florin Buicu, de prevederile acestei legi ar putea beneficia circa 60.000 de asistenți medicali cu studii postliceale, universitățile putând recunoaște însă doar creditele celor care au obținut și diploma de bacalaureat, știut fiind ca în ultimii ani admiterea la școlile postliceale sanitare a fost permisă și absolvenților de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat.

"Se dă posibilitatea universităților, conform autonomiei universitare, să recunoască creditele de formare și formare continuă emise de învățământul postliceal medical și să le echivaleze în credite transferabile în învățământul superior. Asta înseamnă, practic, că asistenții absolvenți de învățământ postliceal medical au posibilitatea, în ceea ce privește curricula de pregătire în învățământul postliceal, ca aceasta să fie echivalată cu o parte din creditele transferabile de învățământ superior", a declarat președintele Comisiei de Sănătate a Camerei inferioare a Parlamentului.

Acesta a mai explicat că proiectul de lege a fost realizat ținându-se seama de diferențele mari de salarizare între asistenții cu studii postliceale și cei cu studii superioare, în condițiile în care aceștia efectuează aceeași muncă, după același program. 

Sursa: televiziunea-medicala.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6341 secunde