Elveția finanțează sistemul medical român

385
Ministerul Sănătății va beneficia de o finanțare nerambursabilă pe o perioadă de opt ani, între 19 decembrie 2011 și 6 decembrie 2019.

Astfel, 10 milioane de franci elvețieni vor fi folosiți pentru dezvoltarea unor programe de pregătire a personalului medical, precum medici și asistenți medicali din toate unitățile sanitare, în specialitățile urgență, terapie intensivă pediatrică, neonatală și medicină primară.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, fondurile se acordă în cadrul programului de cooperare elvețiano-român, aprobat printr-un acord cadru încheiat între Consiliul Federal Elvețian și Guvernul României.

În cadrul programului de pregătire al medicilor de familie, vor fi înființate noi centre multifuncționale, iar pentru serviciile de urgență va fi inclusă și colaborarea cu serviciul aerian de salvare elvețian REGA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 Decembrie 2011
Stire din Sănătate : Sosesc peste 200 de ambulanțe noi
Sâmbătă, 17 Decembrie 2011
Stire din Social : Constanța are, de mâine, ambulanțe noi
Pagina a fost generata in 0.6011 secunde