Eritemul actinic, afecțiunea lunii mai pe litoral

1125
2 min citire
Una dintre manifestările cutanate determinate de expunerea prelungită la radiațiile solare este eritemul actinic. Apare, de regulă, la începutul sezonului, iar pe litoral începe chiar din luna mai.
În luna mai, radiațiile ultraviolete produc cele mai multe manifestări cutanate. "Ultravioletele de mai produc eritemul actinic, afecțiune care apare după o expunere prelungită la soare, la persoanele neadaptate. Este vorba de copii și vârstnici, categoriile cele mai expuse, dar și persoanele cu pielea foarte albă și albă", a declarat dr. Gheorghe Nicola, șeful Clinicii de Boli Dermato-Venerice din Cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Apa mării nu ne apără de ultraviolete
Eritemul actinic se manifestă printr-o înroșire a pielii. Specialistul ne-a explicat că pot apărea și manifestări de edem și, uneori, chiar vezicule și flictene. "Leziunile apar brusc, la câteva ore după expunerea la soare, de regulă după patru-șase ore de la expunere. Sunt localizate strict pe zonele expuse direct la radiațiile solare și sunt pruriginoase, adică se însoțesc de mâncărime, uneori chiar senzație de durere", a completat medicul.
În cazurile severe de eritem actinic apar și manifestări generale: febră, frison, cefalee, vărsături, tahicardie, hipotensiune arterială.
Intensitatea reacției depinde de o serie de factori externi, iar pe litoral este crescută la persoanele care au făcut baie în apa mării. Explicația constă în faptul că radiațiile ultraviolete sunt reflectate de valurile mării. Potrivit medicului dermatolog, "reflectarea poate fi făcută și de nisip, dar și de particulele de praf din atmosferă".
Radiațiile ultraviolete sunt mai intense atunci când atmosfera este curată, după ploi. "În zilele însorite, imediat după ploaie, intensitatea radiațiilor ultraviolete este mai puternică, pentru că lipsesc particulele de praf care ar fi putut absorbi o parte din radiații. Praful are, în acest caz, un factor protector, însă după ploaie ultravioletele ajung nestingherite pe suprafața pielii", a explicat dr. Nicola.
Soarele acționează asupra pielii puțin câte puțin, de aceea, expunerea la soare trebuie făcută treptat. Intensitatea radiațiilor ultraviolete atinge un maxim în jurul orei 13,00-14,00, oră la care nu ar trebui să fie nimeni pe plajă, întrucât ultravioletele au un efect cancerigen. "Toată lumea trebuie să înțeleagă că efectul cancerigen al ultravioletelor este un lucru dovedit și este determinat de efectele pe care îl au ultravioletele asupra ADN-ului celular", a precizat dermatologul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0285 secunde