Expunerea la soare încetinește apariția osteoporozei

442
Persoanele care nu se lasă mângâiate de razele soarelui riscă numeroase boli din cauza lipsei vitaminei D, vitamină sintetizată de organism sub acțiunea ultravioletelor.
Medicul de familie, Daniela Plângu, a declarat că pentru a vă feri de boli cardiovasculare, osteoporoză sau chiar anumite forme de cancer este recomandat ca în fiecare zi să stați cel puțin zece minute la soare chiar dacă acesta nu cuprinde decât mâinile sau picioarele.
Ea a precizat că vitamina D este vitală pentru sănătatea oaselor și a dinților, fiindcă joacă un rol esențial în metabolismul calciului în organism. Totodată, regularizează nivelul din sânge al acestui mineral, ameliorând absorbția intestinală și micșorând în același timp pierderile de calciu prin urină.
Este numită și vitamina antirahitică, deoarece problemele de creștere care se manifestă prin curbarea vizibilă a oaselor la copii se datorează lipsei vitaminei D. La adulți, carența acesteia se manifestă prin demineralizare osoasă, nervozitate, insomnii sau senzația de arsură în gură și gât.
În asociație cu calciul, previne și încetinește evoluția osteoporozei iar împreună cu expunerea la soare timp de zece minute reduce la jumătate riscul de a ne îmbolnăvi de cancer la sân sau colorectal.
În plus, această vitamină previne apariția sclerozei în plăci, artrita reumatoidă și problemele cardiovasculare.
În stare naturală vitamina D se găsește în pește, ciuperci, gălbenuș de ou sau ficat. Poate fi administrată și sub formă de suplimente, dar numai la indicația medicului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7972 secunde