Factorii de risc care duc la apariţia iritaţiei de scutec

594
2 min citire
Factorii de risc care duc la apariţia iritaţiei de scutec - fond-dermatita-1698431924.jpg
Dermatita sau iritația de scutec este o boală inflamatorie a pielii, întâlnită foarte des în rândul sugarilor. Aceasta este caracterizată prin apariția unor leziuni iritative, de culoare roșie intens, pe suprafața pielii acoperite de scutec. De cele mai multe ori, iritația de scutec apare în regiunea fesieră, și, deși este specifică sugarilor, poate apărea și la persoanele adulte cu incontinență urinară, imobilizate la pat.
Aproape că nu există bebeluș care să nu dezvolte, la un moment dat, dermatită de scutec. Cel mai frecvent, iritația de scutec apare în primele opt sau zece luni de viață. Printre factorii de risc implicați în apariția dermatitei de scutec amintim: consumarea anumitor alimente de către mama care alăptează (precum alimente pe bază de tomate); introducerea alimentelor solide în alimentația copilului; administrarea antibioterapiei la sugari sau la mama care alăptează; menținerea pielii umede sub scutec. Totodată, a precizat dr. Delia Tăbuș, problema este întâlnită atunci când sunt folosiți chiloți confecționați din materiale plastice peste scutec sau se utilizează șervețele umede noi sau detergenți, balsamuri de rufe ori înălbitori față de care pielea sugarului este sensibilă. „Principalele manifestări clinice ale dermatitei de scutec sunt reprezentate de: apariția unor leziuni iritative, eritematoase, pe suprafața pielii acoperită de scutec, sugarul plânge în continuu, mai ales când este schimbat scutecul, când este atinsă sau spălată zona afectată.
Din fericire, dermatita sau iritația de scutec se vindecă, în majoritatea cazurilor, în câteva zile. Există, însă, și forme de iritație de scutec mai severe, care îngrijorează părinții și necesită consult de specialitate”, a explicat medicul.
Prevenirea apariției dermatitei sau iritației de scutec se poate realiza prin respectarea următoarelor măsuri de igienă la domiciliu: schimbarea frecventă a scutecului, spălarea regiunii fesiere la fiecare schimbare de scutec, înainte de plasarea scutecului nou, uscarea zonei tegumentare acoperită de scutec după spălare, cu ajutorul unui prosop moale și curat, prin tamponare. De asemenea, este necesară spălarea temeinică a scutecelor de pânză și uscarea lor înainte de reutilizare şi evitarea strângerii excesive a scutecului pe corpul sugarului. Mare atenţie! Utilizarea regulată a unguentelor și a uleiurilor de corp hipoalergenice, în cazul în care sugarul are o piele foarte sensibilă, predispune micuţul la leziuni iritative ale scutecului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 14 Octombrie 2014
Stire din Sănătate : De ce se irită pielea bebelușilor
Pagina a fost generata in 0.0359 secunde