Femeile obeze sunt predispuse la cancer de colon

762
Femeile obeze prezintă un risc foarte mare de a se îmbolnăvi de cancer la colon, spun cercetătorii americani ce au descoperit că femeile cu polipi precanceroși sunt în majoritate obeze și fumătoare, informează Reuters.
"Toți ceilalți factori de risc, vârstă, moștenirea genetică, fumatul, sunt mai puțin importanți decât obezitatea", a spus dr. Joseph Anderson de la Universitatea Stony Brook din New York.
Cancerul colorectal este a treia cauză de deces prin cancer în Statele Unite afectând 153.000  de americani în 2007, potrivit Societății Americane Împotriva Cancerului și ucide alte 52.000 de persoane.
Dr. Anderson a realizat un studiu ce a cuprins dosarele a 1.252 de femei care au făcut colonoscopie, procedură ce presupune inserarea unei camere de luat vederi în colon cu scopul de a descoperi formațiunile precanceroase a căror îndepărtare poate împiedica boala. Dosarele au fost clasificate în funcție de vârstă, fumat, istoricul familiei în privința cancerului colorectal și indicele de masă corporală.
Rezultatele cercetării au arătat că indicele de masă corporală care depășea 30 a fost legat de riscuri crescute în privința cancerului de colon.
Persoanele care au grăsime viscerală mare, adică acel tip de grăsime aflat în jurul organelor interne, este asociat cu niveluri mai ridicate de insulină în corp, iar cercetătorii presupun că acest nivel crescut de insulină este legat de cancerul colorectal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9654 secunde