Iată unde se dă Rezidențiatul anul acesta

346
Ministerul Sănătății a stabilit condițiile în care se va desfășura, anul acesta, concursul de intrare la Rezidențiat. Concursul va fi organizat pe 20 noiembrie, iar spre deosebire de anii trecuți, se va desfășura doar în șase centre universitare, respectiv în București, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Constănțenii care doresc să se înscrie la Rezidențiat trebuie să depună dosarele la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța, la sediul din aleea Lăcrămioarei, nr. 1, în perioada 16 septembrie - 7 octombrie, între orele 12,00 și 15,00. Dosarul de înscriere trebuie să conțină: cerere tip (se ridică de la direcție), centrul universitar și domeniul pentru care candidează, unitatea sanitară și respectiv postul vizat (în cerere candidații vor menționa acordul privind folosirea numelui și pentru afișarea rezultatului pe Internet); copii ale cărții de identitate, diplomei de licență de medic sau farmacist, certificat medical privind starea de sănătate (eliberat de Policlinica 1 a Spitalului Județean), în care să se precizeze APT/INAPT din punct de vedere medical.
De asemenea, trebuie atașată copie după certificatul de căsătorie și o chitanță de plată a taxei de 300 lei în contul RO85TREZ7005003XXX000092 CUI-4266456, DTMB ( Direcția de Trezorerie a Municipiului București), beneficiar Ministerul Sănătății, adresa: str. Cristian Popișteanu Nr 1-3, sector 1, București, cod: 010024.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 19 Septembrie 2011
Stire din Sănătate : Alcoolul este cancerigen
Luni, 19 Septembrie 2011
Stire din Sănătate : Remediile naturiste fac mai mult rău
Pagina a fost generata in 1.7337 secunde