Încă doi copii bolnavi din Pitești, transferați la București

91
< 1 min citire
Încă doi copii bolnavi din Pitești, transferați la București - spital-1459073436.jpg
Doi copii, diagnosticați cu enterocolită, au fost transferați, în ultimele 24 de ore, de la spitalul de Pediatrie din Pitești la București, iar în spitalele din județul Argeș mai sunt internați, duminică, în total 25 de copii cu probleme digestive.
Numărul copiilor cu probleme digestive internați în spitalele din Argeș a ajuns, duminică, la 25, iar doi bebeluși, unul în vârstă de 10 luni și celălalt de un an și șase luni au fost transferați la un spital din Capitală, transmite Romanialibera.ro.
Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Prefectura Argeș, din cei 25 de copii cu probleme digestive internați, 21 sunt mai mici de doi ani. Cei mai mulți, respectiv 16, se află internați la Spitalul de Pediatrie Pitești, alți 4 sunt internați la Spitalul Municipal Câmpulung, trei sunt îngrijiți la Spitalul Municipal Curtea de Argeș și ați doi de medicii de la Spitalul Județean de Urgență Pitești – Secția Boli Infecțioase.
În ultimele 24 de ore, medicii din Pitești au decis să transfere la Spitalul Matei Balș din Capitală doi copii, diagnosticați cu enterocolită. Unul are 10 luni, iar celălalt un an și jumătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0346 secunde