Insolație sau infarct pe plajă? Ce este de făcut

595
3 min citire
Insolație sau infarct pe plajă?  Ce este de făcut - insolatiesauinfarct-1405450810.jpg
Din vacanța perfectă, concediul pe litoral  se poate transforma  într-un adevărat coșmar pentru cei care exagerează cu expunerea la soare, suferă de o criză de inimă sau nu își continuă tratamentul prescris pentru afecțiunile de care suferă. Cât de important este să acordăm primul ajutor unei astfel de victime și care sunt manevrele medicale salvatoare, ne explică dr. Dan Pletea, medic specialist urgentist. 
De la simple înțepături de scoici și până la lipotimii, deshidratare sau chiar convulsii epileptice, pe plajă, la temperaturi de peste 25 de grade Celsius, putem avea de-a face cu o "mare" de probleme medicale. Iată ce recomandări are medicul Dan Pletea, urgentist în cadrul Spitalului Municipal Medgidia. 
"În cazul în care avem de-a face cu o înțepătură la nivelul plantei piciorului, produsă de o scoică sau un obiect ascuțit, trebuie să îndepărtăm obiectul care a produs leziunea, să spălăm bine plaga, să dezinfectăm cu apă oxigenată sau betadină și să realizăm un bandaj care să protejeze rana. 
Insolația este consecința expunerii prelungite la căldura care deshi-dratează organismul, iar în acest caz, dacă apar simptome precum amețeli, stare de leșin, transpirații sau vărsături, trebuie să ducem victima la umbră sau într-un loc cu aer condiționat. Pentru a preveni lipotimia, stare care duce la pierderea cunoștinței victimei, trebuie să îi administrăm cât mai multe lichide. Nu se va consuma niciodată alcool sau cafea, deoarece acestea accentuează deshidratarea. Dacă a intervenit lipotimia, atunci victima trebuie așezată în poziție culcată pe lateral. Dacă și-a pierdut cunoștința, nu se trezește la stimuli verbali, dureroși sau la mișcare, se anunță ambulanța", explică medicul. 
Când anunțăm ambulanța 
Cazurile mai grave, precum infarctul sau crizele de epilepsie, necesită o atenție deosebită, mai ales că viața victimei este pusă în pericol. "Cele mai grave cazuri sunt crizele convulsive - epileptice, care se manifestă prin zbaterea ca «peștele pe uscat» a unei persoane, spume la gură, emisie de urină sau materii fecale. În acest caz, lăsăm pacientul să își facă criza, nu încercăm să introducem degetele în gură sau să îi prindem limba. Datorită convulsiilor, se poate produce secționarea degetelor salvatorului. După termi-narea crizei, se pune pacientul în poziție laterală și se anunță ambulanța. În cele din urmă, cel mai peri-culos este infarctul miocardic acut, pe care îl recunoaștem printr-o durere toracică puternică, apărută brusc, ce nu poate fi localizată la nivelul pieptului, pacientul având transpirații și durere accentuată de statul la soare și de efort. Ce avem de făcut? Anunțăm imediat ambulanța și dăm cât mai multe detalii despre simptomatologia pacientului. Pentru a evita apariția acestor evenimente medicale, trebuie respectate orele de expunere la soare, dar și cunoscute manevrele minime de prim ajutor", susține dr. Dan Pletea. 
Flux continuu de pacienți în spitale 
În această perioadă, fluxul de pacienți crește și datorită celor care nu au grijă de sănătatea lor și care ajung victimele propriilor greșeli. "Vara este un adevărat test pentru cadrele medicale din toate unitățile sanitare de pe litoral. Departamentul de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean Constanța se transformă într-un adevărat «furnicar», iar medicii sunt în continuu solicitați. Majoritatea pacienților sunt politraumatizații și cronicii", a explicat dr. Rodica Tudoran, șefa secției de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0397 secunde