Leucemia ar putea fi vindecată în următorii ani

527
Cercetătorii americani au descoperit, recent, un tratament experimen-tal promițător împotriva leucemiei. Se pare că oamenii de știință au găsit soluția ca limfocitele T, responsabile cu apărarea imunitară a celulelor din corp , să fie modificate genetic și să distrugă leucemia limfoidă cronică, forma cel mai des întâlnită a acestui cancer al sângelui.

Potrivit cercetătorilor de la Facultatea de medicină din cadrul Universității Pennsylvania din Statele Unite ale Americii, această terapie a dus, până în prezent, la remisii ale bolii de un an pentru doi dintre cei trei pacienți incluși în acest studiu, care sufereau de o leucemie în stadiu avansat. În cazul celui de-al treilea pacient, boala a revenit după patru luni, însă într-o formă atenuată.

Această abordare ar putea fi aplicată pentru a trata și alte tipuri de cancer, precum cel pulmonar, ovarian și melanomul, dar trebuie să facă obiectul unor cercetări suplimentare, afirmă autorii studiului.

Rezultatele acestui studiu clinic pilot sunt semnificativ diferite față de cele ale terapiilor existente contra acestui tip de leucemie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.456 secunde