Liber de la serviciu, pentru a duce copilul la doctor

138
Liber de la serviciu, pentru a duce copilul la doctor - liberdelaserviciu-1407079517.jpg

Articole de la același autor

Părinții salariați vor putea beneficia de o zi lucrătoare liberă pe an, pentru a-și duce copiii la medic sau la analize.

Potrivit Legii nr. 91/2014, părinții sau reprezentanții legali ai acestuia au posibilitatea de a verifica, anual, starea de sănătate a copilului. Absența înregistrată cu acest prilej nu va constitui, așadar, o absență nemotivată.

Titularii dreptului la liber sunt părinții, respectiv reprezentanții legali ai copilului, asigurați în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat. Totuși, această zi nu se acordă în cazul în care copilul este efectiv bolnav, caz în care părintele poate beneficia, de exemplu, de un concediu plătit pentru îngrijirea copilului bolnav, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Ziua liberă se acordă în baza unei cereri depuse cu 15 zile înainte și nu este plătită. Aceasta trebuie justificată, ulterior, cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care să rezulte controlul medical efectuat.

În cazul în care, în urma unor verificări efectuate de către angajator, se constată că ambii părinți au solicitat liberul contrar legii, va fi anulată posibilitatea ulterioară de a mai beneficia, vreodată, de acest liber.

Pentru familiile sau persoanele cu doi copii, se acordă tot o zi lucrătoare liberă pe an, pentru îngrijirea sănătății copiilor, ca și în cazul unui singur copil. însă pentru familiile sau persoanele cu trei sau mai mulți copii, se acordă două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul. În cazul în care niciunul dintre părinți nu va solicita ziua lucrătoare liberă, aceasta nu se va reporta în anul viitor calendaristic. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 04 August 2014
Stire din Sănătate : Criză de sânge la Constanța
Pagina a fost generata in 1.5786 secunde