Lista prețurilor introduse de coplată în sistemul sanitar

501
Proiectul legislativ privind introducerea coplății în sistemul sanitar a fost definitivat de Ministerul Sănătății, iar în prezent poate fi consultat pe site-ul instituției, www.ms.ro. Coplata va reprezenta contribuția personală la plata ser-viciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor. Reprezentanții ministerului consideră că astfel se va reuși creșterea calității serviciilor medicale și va asigura un control mai bun al fondurilor din sistem. Pe de altă parte, membrii asociațiilor de pacienți sunt de părere că introducerea coplății va în-greuna accesul populației la medici. Bolnavii, în loc să meargă la consultații și tratamente, se vor gândi că nu au bani pentru a plăti medicul de familie, apoi medicul specialist și analizele necesare. "În loc să educăm pacienții să meargă cât mai rapid la medic pentru a evita o complicație, pentru că aceasta este problema majoră în România, întârziem momentul diagnosticării pentru un tratament optim. Sunt pacienți pensionari care au venituri pentru plafonul stabilit prin acest proiect de lege, de 700 de lei, care nu vor fi în stare să plătească. Vor spune: mă doare, dar mai rezist", a afirmat Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, în cadrul dezbaterii publice pe marginea proiectului de lege.

Investigațiile la RMN și angiograf sunt cele mai scumpe
Vă prezentăm, în rândurile de mai jos, sumele pe care v-a trebui să le scoateți din buzunar atunci când veți apela la sistemul sanitar: // medicul de familie va percepe un tarif de 5 lei pentru consultații și 15 lei pentru vizitele la domiciliu, în afara programului de lucru; // medicul specialist va percepe 10 lei pentru o consultație în timpul programului de lucru și 20 de lei, pentru a vă primi după program; // pentru investigațiile medicale prescrise de medicul curant va trebui să plătiți de la un leu pe test (analizele de laborator), 5 lei pentru examinările radiologice și explorările funcționate, până la 25 – 50 de lei pentru un tomograf, 100 - 200 de lei pentru un RMN și 150 de lei pentru o angiografie; // pentru o solicitare la serviciul de ambulanță, pentru o consultație la domiciliu care nu reprezintă urgență, veți plăti 20 de lei; // coplata presupune și contribuția la spitalizarea de zi cu 10 de lei/zi; // pentru serviciile de recuperare în ambulatoriu, precum procedurile de fizioterapie, kinetoterapie sau masaj se va plăti 50 de lei pe cură (adică 10 zile de terapie), dar nu mai mult de 100 de lei, ceea ce presupune două cure pe an.

Nu mai mult de 600 de lei pe an
La achitarea fiecărei contribuții personale, pacienții vor primi trei exemplare ale unui tichet de sănătate: un exemplar va rămâne la medic sau laborator, unul la pacient, iar cel de-al treilea la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
Reprezentanții ministerului spun că pacienții nu vor plăti mai mult de 600 de lei pe an pentru serviciile medicale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 29 Martie 2010
Stire din Sănătate : Căsătoria ne îngrașă
Pagina a fost generata in 1.3886 secunde