Vremea urâtă de afară te indispune. Pe lângă asta, ai observat că de dimineață te-ai trezit cu febră, te dor toți mușchii, te simți obosit(ă), iar ochii îți lăcrimează. Sunt primele semne ale gripei.
Cine se face vinovat de apariția acestei boli care ne dă în fiecare iarnă bătăi de cap? "Gripa este dată de un virus extrem de bine adaptat pentru a supraviețui, cu o mare variabilitate antigenică, prin care surprinde periodic rezistența specifică a populației, declanșând epidemii. În mediul extern, virusul este sensibil la lumină, ultraviolete și uscăciune. Este distrus ușor de diferiți agenți chimici, de agenți oxidanți, precum și de căldură", a explicat dr. Mihaela Dinisov, directorul ajunct al Autorității de Sănătate Publică a județului Constanța.
Apariția epidemiilor se explică prin producerea unor noi variante de virus gripal, cu o noua configurație antigenică, față de care populația este receptivă.
Dacă am făcut gripă, după vindecare vom căpăta imunitate specifică doar pentru tipul de virus gripal respectiv.
Cum deosebim virozele de gripă? Potrivit dr. Dinisov, gripa debutează brusc, cu frisoane și febră de 39 - 40 de grade Celsius, dureri musculare puternice, dureri de cap, dureri oculare și oboseală marcată. Fața este ușor congestionată, ochii lăcrimează și nu suportă lumina. Uneori, poate apărea și herpes la nivelul buzei superioare.
În fazele mai avansate de boală, manifestarile respiratorii se pot accentua. Pot apărea laringo-traheita, simptomele de bronșită, manifestări cardiovasculare - puls încetinit, tensiune ușor scăzută, tulburări digestive - lipsa poftei de mâncare, greață, vărsături. De asemenea, în formele severe, pot apărea sângerarea nazală și tulburările menstruale.
Potrivit dr. Dinisov, persoanele cele mai expuse epidemiilor de gripă sunt vârstnicii, copiii mici, persoanele care suferă de boli cardiovasculare și respiratorii cronice, diabeticii, gravidele.
"Vaccinarea antigripală a gravidelor este recomandată întotdeauna, ele fiind persoane cu risc crescut din cauza imunodefi-cienței care apare în cursul sarcinii", a precizat medicul.
După prezentarea la medic, gripa fără complicații se poate trata la domiciliu. "Se recomandă izolare și repaus la pat, medicamente simptomatice -analgezice, antiinflamatoare, dietă hrănitoare, hidratare corectă, suplimentarea rației de vitamina C. Formele complicate ale gripei se tratează în spital", a explicat dr. Di-nisov.
Vaccinarea antigripală ne poate feri de inconvenientele acestei boli. Pentru a fi eficiente, vaccinurile trebuie să fie preparate cu tulpina de virus implicată în epidemia respectivă. Vaccinul este contraindicat persoanelor cu alergie la proteinele din ou sau la alte componente proteice. Efectele adverse ale vaccinului
se pot manifesta la nivel local - dureri și tumefacții la locul inoculării, dar și la nivel general - febră, stare generală alterată, dureri musculare, cu durata de 2-3 zile. De asemenea, vaccinarea se poate face și cu produse homeopate.