Mâncărurile grase consumate în timpul verii pot provoca indigestie

516
Indigestia apare, în general, vara după o masă copioasă fiind mai frecventă la bolnavii de ficat, stomac sau pancreas.
Afecțiunea este cu atât mai puternică cu cât bolnavul face exces în special de grăsimi, cărnuri conservate sau ouă. De asemenea, boala poate apărea și după consumul unor alimente alterate sau toxice, cum ar fi ciupercile.
Drept urmare, aceste alimente nu sunt complet digerate și fermentează producând gust amar în gură, dureri de cap, grețuri, balonări, colici abdominale, oboseală, paloarea feței iar în unele cazuri vărsături, diaree sau febră.
Potrivit medicului de familie, Daniela Plângu, persoana cu indigestie nu va mânca în prima zi nimic, cu excepția câtorva pahare de apă călduță cu zeamă de lămâie.
Ea a precizat că bolnavul ar face bine dacă și-ar provoca vărsături mai ales dacă acesta a consumat alimente indigeste. După încetarea vărsăturilor poate fi consumat unul din următoarele ceaiuri: infuzie de mentă, 1-2 lingurițe de plantă la o cană cu apă, 3-4 căni pe zi, decoct de mușețel, o linguriță de plantă la o cană cu apă, 3-4 căni pe zi.
Totodată, medicul recomandă ca pentru calmarea durerilor să se aplice pe abdomen comprese cu apă caldă. După o zi, două, când starea de sănătate se îmbunătățește se poate mânca zeamă de orez, supe de legume fără grăsime iar în zilele următoare piure de legume, pâine albă prăjită, carne de pui fiartă și compoturi.
Pentru a nu face indigestie, medicul spune că trebuie evitate mâncărurile grase, mai ales urmate de dulciuri sau fructe. Acestea încetinesc digestia și balonează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8667 secunde