Măsuri pentru rezolvarea lipsei medicamentelor esențiale

115
Măsuri pentru rezolvarea lipsei medicamentelor esențiale - medicamente-1495811301.jpg

Articole de la același autor

La solicitarea Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, în baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Sănătății organizează marți, 6 iunie 2017, ora 14.00 la sediul Ministerul Sănătății, sala de consiliu, etaj 2, ședința publică de dezbatere a proiectului de Ordin referitor la modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1345 din 24 noiembrie 2016 privind raportarea zilnică a stocurilor și operațiunilor comerciale efectuate cu medicamentele de uz uman din Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România de către unitățile de distribuție angro a medicamentelor, importatori, fabricanți autorizați și farmaciile cu circuit închis și deschis.

Modalitatea de colectare a recomandărilor: Persoanele care vor lua cuvântul în cadrul ședinței publice sunt rugate să transmită propunerile pe care le vor prezenta și în format electronic, word, la adresa de email: [email protected], cu specificarea articolului sau articolelor din proiectul de act normativ, data trimiterii și datele de contact ale expeditorului, până la data de 06.06.2017, ora 08.00;

Potrivit prevederilor art. 7, alin. (10), lit. b) din Legea nr. 52/2003, "b) dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toți solicitanții înscriși la cuvânt și-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuție;".

La dezbaterea publică, din partea Ministerului Sănătății, vor participa:

- Domnul subsecretar de stat Dan Octavian Alexandrescu,

- reprezentanți ai Direcției politica medicamentului și a dispozitivelor medicale,

- reprezentanți ai Direcției generale resurse umane, juridic și contencios,

- reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,

- reprezentanți ai Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2018 secunde