Mentă pentru dinți sănătoși

550
< 1 min citire
Câteva frunze proaspete de mentă sau de salvie mestecate zilnic albesc dinții, previn și tratează afecțiunile gingivale.
Frunzele de mentă conțin aproximativ 2,5% ulei volatil (mentol), care le conferă proprietăți antiseptice și antibacteriene.
Pentru tratarea gingivitelor, a abceselor, specialiștii recomandă infuzia cu frunze de mentă. Aceasta se pregătește dintr-o linguriță de frunze la 200 de mililitri apă fierbinte și se face gargară cu infuzia călduță de câteva ori pe zi.
În cazul nevralgiilor dentare ne ajută inhalațiile cu ulei volatil de mentă, deoarece are acțiune analgezică. De asemenea, uleiul volatil de mentă se numără printre ingredientele pastelor pentru prevenirea cariilor, ale soluțiilor stomatologice care grăbesc cicatrizarea după extracțiile dentare.
Alături de mentă poate fi folosită salvia. Gargara cu infuzie din frunze de salvie reduce inflamațiile mucoasei bucale și oprește sângerarea gingiilor. Frunzele de salvie au proprietăți dezinfectante, antiinflamatorii, astringente, hemostatice, calmante.
Infuzia se pregătește din două lingurițe de plantă uscată la 100 de mililitri de apă fierbinte, se lasă la infuzat 10 minute, apoi se face gargară de câteva ori pe zi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.03 secunde