Apar când nici nu te aștepți și aduc cu ele amărăciunea înaintării în vârstă: este vorba despre riduri. Specialiștii spun că deși apariția lor este inevitabilă, există câteva soluții practice pentru a încetini procesul.
r Dormiți pe spate - Experții Academiei Americane de Dermatologie spun că se impune dezobișnuirea de a dormi în diverse poziții, pentru că așa numitele "cute de somn" nu dispar de îndată ce vă ridicați din pat, ba în timp chiar se accentuează. Prin urmare, este recomandat să dormiți pe spate.
r Să nu lipsească peștele de pe masă - Acizii grași esențiali, ce se regăsesc în pește, au un rol important în hrănirea și menținerea unui aspect sănătos al pielii. Prin urmare, spun dermatologii, este bine să consumați pește de apă rece - în special somon -, sursă bogată de proteine și acizi grași și veți avea mai puține riduri.
r Nu neglijați purtarea ochela-rilor de vedere - Persoanele care au probleme de vedere și au tendința de a închide ochii pe jumătate de câte ori nu văd suficient de clar trebuie să consulte un oftalmolog și să poarte ochelari de vedere. Medicii americani spun că mișcările faciale repetate suprasolicită musculatura facială și favorizează apariția ridurilor. Totodată, ochelarii de vedere protejează zona din jurul ochilor de acțiunea nocivă a razelor solare.
r Fără cafea - Medicii americani au arătat, într-un studiu publicat într-un număr din 2006 al publicației Journal of Nutrition, că boabele de cacao conțin o concentrație ridicată de substanțe care îmbunătățesc circulația sângelui și protejează pielea de radiațiile solare. În consecință, medicii recomandă înlocuirea cafelei de dimineață cu o cană de cacao.
r Nu vă spălați prea des pe față - Apa de la robinet distruge bariera naturală de sebum, al cărui rol este să prevină formarea ridurilor, susțin dermatologii de la Universitatea Maryland. Totodată, dacă săpunul nu conține agenți hidratanți, este indicat să se apeleze la un gel de curățare.
r Vitamina C ajută la menținerea vitalității tenului - Studii realizate în SUA arată că predispoziția către riduri este redusă cu 11% în cazul reprezentantelor sexului frumos care au consumat în mod regulat fructe bogate în vitamina C, respectiv portocale și lămâi. Vitamina C crește producția de colagen, corectează inflamațiile pielii și protejează împotriva ultravioletelor.
r Mai multă soia în preparatele culinare - Sunt cercetători care consideră că soia este un aliment - medicament, ce ajută la tratarea oricărei afecțiuni. Pe de altă parte, sunt păreri care susțin contrariul, că un consum consistent de soia poate avea consecințe nefaste. Un studiu publicat în European Journal of Nutrition arată că soia, combinată cu pește, vitamine, sâmburi de strugure, roșii și ceai alb îmbunătățește structura pielii și îi redă fermitatea în doar șase luni.