Migrena poate fi semnul unor afecțiuni grave

471
Migrena poate fi semnul unor afecțiuni grave - migrena-1352133439.jpg
Migrenele se manifestă ca o durere intensă ce se resimte pe o parte a capului și care de cele mai multe ori poate fi însoțită de vărsături sau chiar tulburări de vedere. Dincolo de epuizarea fizică și psihică pe care o atribuie unui bolnav, migrena poate dura de la câteva ore până la câteva zile, iar simptomele pot crea complicații dacă sunt neglijate.


Deși cauzele exacte ale acesteia sunt încă necunoscute, există o legătură cunoscută între dilatarea vaselor de sânge și fluxul mărit al sângelui și migrenă. 

Persoanele care suferă de migrene mai pot prezenta simptome ca spasme abdominale, umflarea și pulsația arterei de pe tâmplă, tulburări de vedere, palpitații și furnicături la nivelul feței. Deseori, migrena este asociată și problemelor cervicale. Tratamentul este prescris pentru a se înlătura cauzele care au produs durerea. În anumite situații, acupunctura sau alte terapii complementare pot să prevină sau să combată declanșarea atacului. 

"Pe lângă acupunctură, migrenele se mai pot trata cu ajutorul plantelor cu efect vasodilatator cerebral și acțiune antimigrenoasă: mușețel, rostopască, măceșe sau rozmarin. Plantele sunt amestecate în cantități egale și sunt administrate zilnic în cantități mici, de câte 3 ori pe zi", a explicat dr. Mirela Stângaciu, medic de familie, specialist în acupunctură.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4483 secunde