Ne mor bebelușii!

622
Ne mor bebelușii! - 43703beefccb824a8bfac2a1e4a435d2.jpg

Articole de la același autor

Numărul copilașilor care se nasc prematur este în creștere în județul nostru. Faptul este îngrijorător, atrag atenția autoritățile sanitare, mai ales că mulți dintre ei mor în primul an de viață. Statisticile realizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța sunt îngrijorătoare: în ultimii ani, tot mai mulți bebeluși se nasc prematur. De exemplu, în 2010, 600 de micuți au venit pe lume înainte de termen, ceea ce înseamnă, a arătat dr. Constantin Dina, directorul DSP Constanța, aproximativ 14,4% din totalul nașterilor. Cu această rată a nașterilor premature, județul nostru se situează printre primele din țară la capitolul respectiv. "Încă nu știm pe ce loc ne situăm, dar depășim considerabil media pe țară, care este de 9% din totalul nașterilor", a adăugat medicul. 15% dintre prematuri au murit Mai mult, este în creștere și numărul prematurilor care mor în primul an de viață. Astfel, în 2009, au fost înregistrate 80 de astfel de decese în județul Constanța, pentru ca, anul trecut, să moară 91 de micuți - adică aproximativ 15% din numărul celor născuți prematur. Potrivit specialiștilor DSP, 66 dintre ei au murit într-un spital: 51 în Spitalul Județean, 6 în Spitalul Medgidia și câte unul în spitalele din Mangalia, Hârșova și cel de Infecțioase, etc. Alți 22 de micuți au murit acasă, sub ochii părinților. "În cele mai multe cazuri, decesele au fost cauzate de afecțiuni perinatale (n.r. legate de circumstanțele nașterii), de afecțiuni respiratorii sau de malfor-mații", a adăugat dr. Dina. "De aseme-nea, suntem peste media pe țară și la decesele în rândul prematurilor", a mai spus medicul. Tot mai mulți prunci au malformații În creștere este și numărul bebelușilor care se nasc cu malformații. Potrivit dr. Constan-tin Dina, în 2009, 183 dintre copiii au avut malformații congenitale, în vreme ce în 2010 au venit pe lume 195 de prunci cu dizabilități. Cinci dintre ei au fost diagnosticați cu sindromul Down. Medicii vor să știe de ce mor copiii Cât privește cauzele care au dus la creșterea numărului nașterilor premature, acestea nu sunt cunoscute decât teoretic. Potrivit DSP, de vină pot fi gravidele care nu se pre- zintă periodic la consultații, pentru a depista din vreme eventualele malformații sau probleme care vor duce la nașterea prematură. De asemenea, cauza poate fi modul cum au fost îngrijiți micuții. Dar, în această privință, reprezentanții direcției susțin că spitalele sunt dotate cu aparatură modernă. Pentru a stabili cu certitudine cauzele acestui fenomen în creștere, dar mai ales pentru a-l ține sub control, specialiștii direcției urmează să ia o serie de măsuri. "Până la sfârșitul lui februarie, Comisia de Pediatrie va realiza o analiză a deceselor, în rândul prematurilor, în 2010. Apoi, până în martie, vor fi analizate foile de observație, atât ale mamei, cât și ale nou-născuților prematuri, înregistrate în spitalele constănțene, pentru a stabili factorii de risc în apariția prematurității. De asemenea, vom realiza materiale informative pentru gravide, în care vom prezenta măsurile de prevenire și importanța controalelor periodice. Secțiile de nou-născuți din tot județul vor fi supravegheate, prin controale periodice", a afirmat dr. Constantin Dina. Partidele de sex înflăcărate provoacă nașterea prematură Factorii care pot duce la o naștere prematură sunt fumatul, hipertensiunea arterială (inclusiv cea indusă de sarcină), hepatita, astmul bronșic, infecțiile urinare, vaginozele. Totodată, și vârsta gravidei poate fi un factor de risc - în cazul în care mămica are sub 18 ani sau peste 40 de ani. "Nașterea prematură poate fi provocată și de un contact sexual energic. De aceea este bine ca în ultimele luni să fie evitate contactele sexuale, este spre binele copiilor", a atras atenția dr. Dina. Responsabile pot decesul prematurilor pot fi infecțiile intraspitalicești.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3159 secunde