Noile criterii de salarizare vor goni doctorii de la țară

423
Un proiect de ordin, prin care se are în vedere modificarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicilor de familie din zonele rurale este criticat aspru de medici. Proiectul, postat pe pagina web a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate stipulează că unitățile vor primi fonduri în funcție de punctajul pe care îl cumulează. Astfel, vor primi un punctaj mai mare cabinetele situate la peste 100 de kilometri de o unitate de primi urgențe, cele înființate în localități cu populație redusă sau cu acces dificil (drumuri în pantă, impracticabile pe timp de ploaie sau cu risc de blocare în timpul iernii). De asemenea, vor fi punctați mai mult medicii de familie care locuiesc în localitatea unde și-au deschis cabinetul.
Asociațiile medicilor de familie, inclusiv cele din Constanța, consideră că introducerea respectivului ordin va duce la reducerea numărului medicilor interesați să profeseze în mediul rural. "Sunt o mulțime de condiții aberante, iar scopul este de a scădea sporul de rural. Va duce la scăderea numărului medicilor de familie din mediul rural, în condițiile în care în țară sunt localități fără medic", ne-a declarat Mircea Silion, reprezentantul Patronatului Medicilor de Familie Constanța.
În județul Constanța, în majoritatea localităților sunt deschise cabinete ale medicilor de familie. Sătenii sunt însă nemulțumiți, căci doctorii dau consultații doar o dată pe săptămână sau mai rar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 10 Decembrie 2010
Stire din Sănătate : Diareea, tratată cu miros de rozmarin
Pagina a fost generata in 2.1142 secunde