Nouă milioane de copii mor anual înainte de a împlini cinci ani

229
Nouă milioane de copii din întreaga lume mor anual înainte de a împlini vârsta de cinci ani. Anunțul a fost făcut de Irina Bokova, directorul general al UNESCO, care a precizat că o mare parte dintre aceștia mor din cauza inaniției.
"Primii ani de viață sunt cei mai importanți în dezvoltarea fizică și intelectuală a copiilor. Este vârsta la care copiii descoperă lumea, își dezvoltă aptitudinile, învață să asculte și să-și exprime ideile, să relaționeze cu ceilalți și să trăiască împreună. Dar reprezintă, de asemenea, anii cei mai vulnerabili când vine vorba de crize, de dezastre de genul celor din Pakistan, din Haiti, care i-au afectat fizic și emoțional în primul rând pe copii", a declarat Irina Bokova.
Directorul general al UNESCO a susținut, în cadrul Conferinței Naționale UNESCO, că morta-litatea infantilă poate fi prevenită dacă fiecare stat elaborează politici adecvate de educație timpurie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 28 Septembrie 2010
Stire din Sănătate : Alimente minune pentru inimile noastre
Pagina a fost generata in 2.3491 secunde