Obezitatea - pandemia secolului XXI

412
Obezitatea a devenit un fenomen îngrijorător la nivel mondial care afectează un număr din ce în ce mai mare de populație. Medicii atrag atenția că perspectiva din care trebuie privită această problemă nu trebuie să țină de estetică, ci de starea de sănătate. Potrivit statistici-lor, obezitatea este un factor de risc în aproximativ 75% din bolile contem-porane. România ocupă locul trei în Europa în clasamentul populației supraponderale, obezitatea afectând 44% dintre femei și 58% dintre bărbați.


În acest sens, programul de con-știentizare a populației cu privire la cele mai răspândite și mai pericu-loase maladii de pe tot globul, inițiat de Rețeaua Privată de Sănătate "Regina Maria", Asociația Medicilor de Familie "Tomis" Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Clubul Rotary Cetatea Tomis a reprezentat un pas important în înțelegerea acestui pericol. Simpozionul susținut cu această ocazie a prezentat atât medicilor cât și publicului larg atât cauzele obezității cât și metodele chirurgicale nutriționale de tratare, cât și metodele de remodelare corporală prin chirurgie estetică și reconstructivă.  Un capitol special al dezbaterii a fost dedicat consecințelor nefaste pe care le are alimentația dezechilibrată și stresul asupra persoanelor predispuse la obezitate precum și importanța sportului și a unei vieți active în prevenirea obezității. Printre procedurile chirurgicale prezentate la simpozion, medicii au vorbit despre balonul endogastric, inelul gastric și procedurile gastric sleeve și gastric bay - pass. Printre medicii participanți la acest eveniment s-au numărat medicul endocrinolog prof. dr. Eduard Circo, cel care a vorbit despre comportamentul alimentar și mecanismele sale de reglare, medicul pneumolog Veronica Surlea, care a vorbit despre sindromul de apnee în somn care în prezent este subevaluat, dar și dr. Laura Condur, președintele Asociației Medicilor de Familie din Constanța , care a explicat ce înseamnă obezitatea din perspectiva medicului de familie și importanța controalelor periodice.


Obezitatea un fenomen cu multiple abordări
 Din perspectiva specialiștilor obezitatea este un fenomen complex care necesită o abordare pe măsură. De aceea, la eveniment a fost prezent și un medic specialist în nutriție și psihoterapie, care a explicat care sunt regulile nutriționale necesare pentru menținerea unei greutăți normale, dar și directorul general al Direcției de Județene pentru Sport și Tineret Constanța, care a vorbit publicului participant despre importanța mișcării în prevenirea obezității, dar și despre efectele pe care sportul le are când această afecțiune este deja instalată.
La finalul seminarului participanții au primit informații despre consultațiile de specialitate de care pot beneficia în noul sediu extins al Clinicii Regina Maria. Clubul Rotary Cetatea Tomis alături de Rețeaua Privată de Sănătate "Regina Maria" nu sunt la primul proiect de acest gen. În urmă cu un an, aceste două organisme au organizat în cadrul proiectului "Pentru un viitor sănătos avem nevoie de informare", un simpozion dedicat informării asupra osteoporozei. Pentru cei care doresc să se implice în sprijinirea comunității, Clubul Rotary pune la dispoziție pagina de internet http://tomis. rotary2241.org. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Stire din Sănătate : Obezitatea, o pandemie amenințătoare
Luni, 05 Martie 2012
Stire din Sănătate : Ce îi îngrașă pe copii
Miercuri, 22 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Ce faci dacă ai un câine obez?
Pagina a fost generata in 0.3391 secunde