Ora de frumusețe. Exfolierea pielii vă ajută să scăpaţi de celulele moarte

333
Ora de frumusețe. Exfolierea pielii vă ajută să scăpaţi de celulele moarte - fondexfoliereapielii-1638196835.jpg

Articole de la același autor

Deşi nu toată lumea face acest lucru, exfolierea pielii este extrem de importantă, pentru că, în acest mod, scăpaţi de celulele moarte. Mai mult decât atât, în acest fel, praful nu mai poate bloca porii și nu se mai pot forma punctele negre și coșurile.

În ziua de azi, multe persoane se confruntă cu pori deschiși, cu un aspect neplăcut, iar cauzele sunt diferite şi multiple. Printre acestea se numără tratamentele de exfoliere nereușite, îngrijirea necorespunzătoare a pielii, ereditatea, expunerea la soare, punctele negre, dieta dezechilibrată etc. Dacă pentru unele persoane, tenul nu reprezintă o problemă, pentru alţii, pielea cu pori deschiși care uneori par imposibil de acoperit sau de tratat creează neplăceri. Cu toate acestea, medicii spun că există soluţii şi că puteţi avea o piele frumoasă, la fel ca alţi semeni de-ai voştri. Potrivit dr. Nicoleta Ursu, puteţi opta pentru câteva metode naturiste care vă pot ajuta să închideți acei pori deschiși și să vă îmbunătățiți aspectul pielii. Ce aveţi de făcut este să urmați pașii descriși în această rutină săptămânală pentru a scăpa treptat de aspectul porilor deschiși. Înainte de toate, exfoliați de două ori pe săptămână pielea, întrucât, în acest mod scăpați de celulele moarte și de praful care blochează porii și provoacă formarea punctelor negre și a acneei.

Folosiți o bucată de pânză de bumbac înmuiată în apă călduță și frecați ușor pielea cu ea. Apoi, este necesar să faceți o baie de aburi o dată pe săptămână. Acest procedeu ajută porii să se deschidă și să elimine reziduurile, impuritățile și grăsimea. De asemenea, fierbeți apă într-o oală până ajunge să clocotească, apropiați-vă fața și acoperiți-vă capul cu un prosop ca și cum ați face inhalații. Clătiți cu apă călduță și ștergeți-vă ușor pe față. Imediat după baia de aburi porii sunt foarte deschiși și veți avea rezultate mai bune trecând la pasul următor.

În acelaşi timp, măștile cu argilă sunt foarte recomandate pentru că ajută la eliminarea acneei și absorb grăsimea în exces dar, în același timp, reduc dimensiunea porilor. Aşa că, atunci când vă treziți dimineața, primul lucru pe care ar trebui să-l faceți este să vă spălați pe față cu apă călduță și să aplicați o mască facială preparată acasă. O puteți realiza dintr-o jumătate de cană cu apă, un sfert de cană cu lapte, două linguri pline cu bicarbonat de sodiu și albușul de la un ou. Această mască curăță porii și ajută la eliminarea bacteriilor care îi pot bloca. Aplicați prin frecare ușoară, după care clătiți cu apă călduță. Desigur, vă puteţi hidratata pielea şi cu aloe vera, pentru a obține pori închiși. Aloe vera are multe proprietăți curative care pot face bine pielii. În primul rând, ajută la tonifierea pielii, tratarea imperfecțiunilor și la protejarea ei împotriva factorilor externi. Astfel, veți putea tăia o frunză și veți putea folosi substanța pe care o secretă. Aplicați-o pe față și lăsați să se usuce înainte de a o clăti. Acesta este un remediu preparat în casă care se folosește de mult timp pentru curățarea porilor, dar și pentru închiderea lor în mod natural. O altă soluţie, aflată la îndemână oricum este spălarea pe față înainte de culcare și aplicarea câtorva picături de lapte bătut, cu ajutorul unei dischete. Lăsați să acționeze timp de 20 de minute, apoi clătiți cu apă rece.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2757 secunde