Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel:

"Părinții caută pe internet medicația copiilor când îi doare în gât"

518
 Aproape trei sferturi din infecții sunt provocate de viruși și nu trebuie tratate cu antibiotice. Acest lucru este susținut de prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, care spune că părinții fac greșeli mari atunci când le dau copiilor medicamente după ureche. 
"Medicamentele se utilizează numai dacă au indicații. În ultimii zece ani, a apărut o nouă patologie legată de interacțiunile dintre medicamente. Cel mai afectat organ din cauza consumului de medicamente este ficatul, care le metabolizează, și apoi rinichiul", explică medicul. Acesta spune că mulți părinți preferă să caute pe internet medicația care li se pare lor necesară pentru răceala copiilor, în loc să apeleze la lămâie cu zahăr.

Dr. Streinu-Cercel susține faptul că părinți trebuie să se adreseze medicului de familie, specialistului și farmacistului când apare o pro-blemă de sănătate.

"Automedicația este însoțită de foarte multe riscuri, mai ales în cazul copiilor, iar faptul că peste jumătate dintre părinții intervie- vați au apelat la automedicație transformă acest fenomen într-o problemă de sănătate publică. Studiul ne-a arătat că, deși unii părinți sunt conștienți de implicațiile automedicației, nu corelează admi-nistrarea după bunul plac a medica-mentelor cu riscul real al efectelor adverse. Noi vrem să tragem un semnal de alarmă, să le transmitem părinților mesajul că medicamentele trebuie tratate cu seriozitate și prin urmare administrarea lor trebuie să se facă doar sub supraveghere medicală", este de părere Cristian Luțan, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6026 secunde