Patru chirurgi germani vor opera pe cord deschis la Constanța

554
< 1 min citire
Patru medici chirurgi de la Centrul Cardiologic din Lahr, Germania, vor sosi, marți, 9 noiembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, în cadrul unui schimb de experiență. Ei le vor arăta cadrelor medicale din Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din spitalul constănțean cum pot fi montate bypass-uri printr-o tehnică nouă, realizată în premieră în țara noastră. "La ora actuală, în timpul ope-rațiilor pe cord, rolul de pompare a sângelui este preluat de un aparat, sângele fiind circulat extracorporal. Prin noua tehnică nu mai este nevoie de circulația extra-corporală", a afirmat dr. Dan Căpățână, managerul unității sanitare. Medicii germani vor opera, alături de cei constănțeni, șase pacienți care au nevoie de bypass-uri, urmând ca vineri, 12 noiembrie, să prezinte rezultatele muncii lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0318 secunde