Un pacient care a fost supus unei intervenţii chirurgicale
sau care este diagnosticat cu o afecţiune care îl ţine pentru mai mult timp la
pat necesită multă atenţie şi o îngrijire pe măsură. Doar îngrijitorii acestor
persoane ştiu prin ce chin trec oamenii care stau la „orizontală” toată ziua,
cât de dificil este pentru ei să ducă o viaţă cât de cât normală. În ziua de
astăzi, însă, datorită inovaţiilor în domeniul paturilor medicale, pacienţii
pot beneficia de îngrijire în cele mai bune condiţii.
Paturile sunt realizate astfel încât să ofere tot confortul
pentru ocupanţii lor, dar şi pentru îngrijitori, care vor aprecia manipularea
uşoară, dar şi celelalte caracteristici ce le uşurează cu mult viaţa şi îi fac
să ofere o îngrijire că la carte, cu zâmbetul pe buze.
Paturi medicale electrice
Un astfel de pat permite îngrijirea în cele mai bune
condiţii a unui bolnav care este tratat la domiciliu. Este indicat în cazul
bătrânilor, al persoanelor cu dizabilităţi sau al celor care se recuperează în
urma unei operaţii sau a unui accident. Datorită celor patru roţi prevăzute cu
frâne de blocare, un astfel de pat oferă o stabilitate perfectă şi poate fi
transportat oriunde este nevoie.
Aceste paturi medicale electrice sunt confortabile pentru pacienţi din mai multe motive: se controlează prin
telecomandă - care are taste mari, ce pot fi vizualizate uşor, secţiunea pe
care se aşază spatele poate fi rabatata, iar patul poate fi reglat pe înălţime.
Tot un plus la capitolul confort este şi faptul că acest tip de pat este
realizat din materiale de calitate care îi mai asigura şi durabilitate în timp.
De regulă, saltelele pentru paturile medicale se achiziţionează separat, putând
fi alese saltele în funcţie de nevoie şi de preferinţe, cele mai potrivite
fiind cele antiescare cu husa impermeabilă.
Pat medical mecanic
Aşa numitele paturi de spital pot fi adaptate cu succes şi
pentru îngrijirea la domiciliu. Pentru a se putea integra în orice spaţiu,
producătorii le-au realizat din materiale care nu par „că nucă în perete”
într-o casă, ci sunt cât se poate de moderne şi de fiabile. Lamele lor sunt
produse, de regulă, din lemn stratificat, care le oferă rezistenta bună.
Pat pentru supraponderali
Acest tip de pat include o somieră ce oferă un confort
sporit persoanelor care suferă de obezitate. Rezistentă şi confortul sunt
atributele de bază ale acestor paturi, astfel încât oamenii să doarmă fără
griji şi să aibă un somn liniştit. Pentru a beneficia de un confort la cele mai
înalte standarde, este nevoie de alegerea saltelei potrivite.
Pat cu mecanism rabatabil
Paturile din această categorie sunt foarte bune pentru optimizarea spaţiului. Fie că este
vorba de utilizarea acestui pat în scopul îngrijirii medicale la domiciliu, fie
că este utilizat că pat normal, acesta dispune de un mecanism care este fiabil
şi silenţios, acţionat de pistoane hidraulice.
Specialiştii de la Rame-Pat.ro considera că aparţinătorii
persoanelor imobilizate la pat iau în calcul paturile medicale pentru a le
oferi celor dragi, aflaţi în suferinţă, o bună soluţie pentru a-şi trăi viaţa
în confort. În plus, un pat medical electric îi ajută pe pacienţi să se simtă
independenţi doar prin simplu fapt că ei pot regla, fără ajutor, înălţimea,
gradul de rabatare sau blocarea roţilor.