Peste 40% dintre bolnavii cu SIDA au întrerupt tratamentul în 2010

1099
Persoanele seropozitive din țara noastră reclamă încălcarea dreptului la viață și la integrare socio-profesională. Reunite la Sinaia, în cadrul Forumului Național al Persoanelor Seropozitive din România (desfășurat în intervalul 18 - 20 februarie), acestea au arătat că sunt nevoite să întrerupă tratamentul, ceea ce le pune viața în pericol. "Dezbaterile s-au axat asupra problematicii tratamentului, serviciilor medicale și protecției sociale. Concluziile au fost îngrijorătoare, căci peste 40% dintre persoanele seropozitive prezente la eveniment au fost puse în situația de a întrerupe tratamentul antiretroviral în 2010. În lipsa tratamentului și a unor îngrijiri adecvate nu se poate vorbi de integrare profesională, deși în ultimii ani se făcuseră pași importanți în această direcție", au afirmat reprezentanții Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).
Totodată, le-au parvenit cu întârzieri și indemnizațiile la care au dreptul, conform legii; de vină a fost lipsa de fonduri a autorităților locale. Bolnavii au mai reclamat că peste 300 de asistenți personali au fost disponibilizați, din cauza aceleași penurii.
v v v
"Fără tratament nu mă mai pot gândi la nimic, nu mă pot duce la un loc de muncă. Și chiar atunci când a fost tratament, ne chemau din trei în trei zile ca să-l ridicăm. Simt cum toate spaimele de demult, pe care le uitasem, revin acum. Devin neputincioasă în fața virusului și îmi dau seama că statul îmi încalcă dreptul la viață. Cu tratament am ajuns și sunt bine la cei 22 de ani ai mei și aș putea foarte bine să ajung să-mi cresc nepoții. Dar fără terapie nu pot decât să mă gândesc că voi muri în curând", a afirmat o tânără seropozitivă participantă la eveniment.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2036 secunde