Poveste cu final fericit pentru o fetiţă de 10 ani. A primit o nouă șansă la viață

355
Poveste cu final fericit pentru o fetiţă de 10 ani. A primit o nouă șansă la viață - transplant-1696788243.jpg

Articole de la același autor

Transplant de ficat la Bucureşti. O fetiţă de 10 ani, în stare gravă, a primit un lob de ficat după ce, în urmă cu trei săptămâni, a pierdut această şansă. Atunci, familia unui băiat de 14 ani aflat în moarte cerebrală a refuzat să-i doneze organele, în urma unei discuţii cu preotul duhovnic.


Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, medicul Raluca Neagu, a declarat că ficatul prelevat de la o tânără în vârstă de 23 de ani care a intrat în moarte cerebrală după ce a ajuns la spital cu un hematom intracerebral, fiind vorba despre un caz medico-legal, a ajuns la o fetiţă aflată în stare foarte gravă la Spitalul Clinic de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală, dar şi la alt pacient din Bucureşti aflat în stare gravă, cu o afecţiune hepatica, informează news.ro


Fetiţa în vârstă de 10 ani este acelaşi copil care trebuia să primească un lob de ficat de la un băiat de 14 ani din Suceava, la mijlocul lunii septembrie. Nu s-a mai întâmplat însă acest lucru pentru că familia băiatului s-a răzgândit şi nu a mai dorit să-i doneze organele, deşi ar fi salvat astfel şi alţi copii cu afecţiuni grave.


În acest moment fetiţa în vârstă de 10 ani care a primit o parte din ficatul donatoarei de la Iaşi este în secţia de ATI a Spitalului Grigore Alexandrescu, sub atenta supraveghere a medicilor, ea având acum şi anumite complicaţii. În perioada imediat următoare, medicii vor putea spune cum va evolua starea sa de sănătate.


"A fost o prelevare în cursul zilei de ieri dimineaţă, o donatoare de 23 de ani, de la care s-au prelevat ficatul, rinichii şi corneea, restul organelor nu erau eligibile pentru prelevare. Rinichii au rămas la Iaşi, dar ficatul a fost preluat la Bucureşti, pentru a se face spleet, un lob urmând să meargă la copilul la care se mai încercase transplant anterior de la donatorul de la Suceava, la care familia s-a răzgândit.


Un hematom intracerebral, deocamdată cazul este medico-legal, urmează medicina legală să stabilească ce s-a întâmplat. Este o moarte suspectă, dânsa a fost diagnosticată cu un hematom intracerebral. Când a ajuns la spital la angio CT avea acest hematom intracerebral, a fost operată dar din păcate era grav de la început.
Părinţii iniţial nu au fost de acord să-i doneze organele, ulterior, după câteva zile, au revenit asupra deciziei. Noi iniţial renunţasem la ideea de a mai face donator, familia era plecată din ţară şi în momentul în care au venit au văzut despre ce este vorba, au fost de acord. Au cerut ei, ulterior", a declarat Dr. Raluca Neagu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5118 secunde