Produse cosmetice din cafea, preparate acasă

1637
Produse cosmetice din cafea, preparate acasă - acc0e9c96173c579c90c05de205a2b63.jpg
Când bei cafea, elimini surplusul de lichid din organism. Același efect îl au boabele de cafea și în cazul pielii: elimină excesul de lichid din piele și reduc aspectul de coajă de portocală.
Cofeina face parte dintr-un grup de substanțe, numite metilxantine. Principalul lor beneficiu este acela că stimulează enzimele care descompun celulele de grăsime și încurajează eliminarea lichidului din celule, lucru care micșorează celulele și dă acel aspect al pielii tonifiate.
Mulți producători au început să includă cofeina în preparatele cosmetice, însă produsele sunt scumpe și nu conțin un nivel adecvat de substanță, de aceea îți poți prepara singură propriile cosmetice.
Scrub cu zaț. Amestecă zațul rămas în ibric sau în filtru cu ulei de măsline, până când iese o pastă groasă. Folosește pasta după duș, așa cum ai folosi un scrub cumpărat. Nu numai că îndepărtează celulele moarte și lasă pielea mai strălucitoare, dar te ajută și în lupta împotriva celulitei. Dacă vrei rezultate cu adevărat bune, folosește scrub-ul din zaț la fiecare duș.
Loțiune tonică din cafea. Prepară o cafea concentrată, pune-o la frigider până când se răcește, apoi înmoaie un tampon de vată și aplic-o pe față.
Mască de față cu zaț și lapte. Amestecă trei linguri de zaț și un pahar mic cu lapte și aplică pasta pe față, evitând zona ochilor și a buzelor. Masează ușor și rămâi așa timp de 20 de minute, după care îndepărtează masca folosind apă călduță.
Mască de față cu zaț și ou. Amestecă un sfert de cană de zaț cu albușul de la un ou. Aplică o parte din pastă pe față și așteaptă să se usuce. Albușul de ou uscat îți va da impresia că te strânge pielea, moment în care începe să masezi ușor fața cu pasta rămasă, apoi îndepărtează cu apă călduță.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 05 Iunie 2009
Stire din Sănătate : Dinții sunt mai sensibili vara
Pagina a fost generata in 2.2719 secunde