Remedii homemade pentru pleoapele căzute

290
Remedii homemade pentru pleoapele căzute - pleoape1-1641583694.jpg

Articole de la același autor

Atunci când vă confruntați cu problema pleoapelor căzute, nu numai că arătați mult mai în vârstă decât sunteți în realitate, dar este posibil să și vedeți mai prost decât de obicei. Statisticile arată că, în fiecare an, zeci de mii de bărbați și femei din toată lumea apelează la intervenții chirurgicale pentru pleoapele căzute. Chiar dacă sunteți una dintre persoanele care nu suportă prea bine anesteziile sau, pur și simplu, nu vă surâde ideea să suportați o astfel de intervenție, există alternative. Înainte de toate, însă, trebuie să știți că pleoapele căzute pot fi o problemă constantă, ce se agravează pe măsură ce trece timpul sau una temporară. Din păcate, a precizat dr. Anastasia Anton, atât ochiul drept cât și cel stâng pot fi afectați, dar sunt și situații în care ambii au de suferit în același timp. În unele cazuri, pleoapele căzute pot fi congenitale sau vă pot afecta atunci când vă aflați la vârsta a doua. Deși pleoapele căzute nu sunt, de obicei, o problemă de sănătate gravă, tot este necesar să consultați un medic, astfel încât să vă asigurați că nu suferiți cumva și de o afecțiune mult mai îngrijorătoare. De obicei, pleoapele căzute pot avea următoarele cauze: îmbătrânirea celulară obișnuită, diabetul, un accident vascular cerebral, sindromul lui Horner, care afectează nervii oculari și faciali, o tumoare cerebrală sau orice altă afecțiune a sistemului nervos sau muscular. Ce puteți face? O soluție este să vă acoperiți ochii cu săculeți de ceai de mușețel, deoarece mușețelul conține agenți antiinflamatori ce pot trata pleoapele căzute. De asemenea, vă puteți prepara propria loțiune pentru revitalizarea ochilor, folosind ingrediente naturale. Nu este greu deloc: amestecați patru linguri de iaurt simplu cu patru linguri de gel de aloe vera, două linguri de fulgi de ovăz și cinci felii de castravete descojit, până când obțineți o pastă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6642 secunde