Rețeta electronică le face zile fripte farmaciștilor

295
Rețeta electronică le face zile fripte farmaciștilor - farm-1346968640.jpg

Numai cinci la sută din rețetele emise de medici, la ora actuală, sunt electronice. Deși sistemul a fost implementat de mai bine de două luni de zile, puțini farmaciști au primit deja rețete electronice. Astfel, au apărut și primele probleme: erori în sistem când rețeta nu este identificată și medicii sunt nevoiți să pună chiar ei rețeta.

"Rețeta electronică va funcționa, dar trebuie răbdare. Au fost unele probleme, dar în timp se va aplica. Pe noi nici nu ne ajută, dar nici nu ne încurcă. Noi oricum introduceam în calculator medicamentele de ani de zile. Scopul ei este să se urmărească mai bine consumul de medicamente", susține dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF).
În opinia farmaciștilor, principala problemă rămâne faptul că serverul central în care trebuie să înregistreze aceste rețete merge cu greutate și sunt zile în care nu funcționează trei - patru ore.
În cazul rețetelor clasice, procesul de eliberare dura în jur de cinci - șase minute.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a înregistrat, până la sfârșitul lunii august, peste 350.000 de rețete scrise online.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.833 secunde