România are nevoie de un screening al cancerului de prostată

229
1 min citire
Specialiștii urologi din întreaga țară s-au reunit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Târgu-Mureș, cu ocazia simpozionului "Patologia bărbatului vârstnic: prostata și erecția, încotro?". Dr. Daniel Porav-Hodade, președintele Comitetului de organizare al evenimentului, a atras aten-ția, încă de la debut, că țara noastră se numără printre puținele țări din Europa în care nu se desfășoară un screening de prostată, deși ar fi necesar. "Din fericire, dintre toate tumorile, cea de prostată are un marker, e foarte ușor de decelat, nu e foarte scump, trebuie trimis la laborator, iar fiecare bărbat își permite o dată pe an. Femeile știu de testul Babeș-Papanicolau, bărbații nu prea știu de acest test. Dar dacă bărbații ar cunoaște faptul că există acest marker, acest test și că după 50 de ani dezvoltă cancer de prostată, tumoarea poate fi depistată în fază incipientă. La noi ajung de cele mai multe ori cazurile depășite, în care nu se mai poate interveni chirurgical, ci se administrează doar un tratament paliativ, care să prelungească viața", a afirmat specialistul urolog.
Incidența cancerului de prostată în țara noastră nu este cunoscută, dar medicii o aproximează în funcție de datele strânse în statele vecine. Deși în ultimii ani Asociația Română de Urologie a făcut numeroase demersuri către Ministerul Sănătății pentru desfășurarea unui screening național, răspunsul a fost același: nu sunt bani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde