Românii vor tratamente moderne

202
< 1 min citire
România își tratează bolnavii cu medicamente depășite. Cam așa arată situația dacă ne gândim că, în farmacii, bolnavii nu găsesc încă tratamente de ultimă generație pentru bolile grave.
Un studiu realizat de Institutul de Marketing și Sondaje arată că 88,5% dintre români cred că pentru bolile grave ar trebui să poată fi tratați cu medicamente noi, de ultimă generație, iar 50% dintre aceștia afirmă că ar prefera să plătească în plus la sănătate doar ca să beneficieze de tratamente inovatoare. De altfel, specialiștii au reclamat în nenumărate rânduri faptul că lista medicamentelor compensate nu a fost actualizată din 2008. În timp ce în alte state ca Germania sau Marea Britanie pacienții stau pe lista de așteptare pentru tratamente moderne maximum un an, românii pot aștepta și până la cinci ani până să poată fi tratați. 
"Pe măsură ce crește gradul de informare, crește și nivelul de aspirații în privința serviciilor și produselor medicale. Opțiunea fundamentală a publicului român este pentru produse de calitate, inovative, la nivel european. Românii fac sacrificii pentru îngrijirea sănătății și cer decidenților să le respecte opțiunile", a precizat Alin Teodorescu, director general Institutului de Marketing și Sondaje.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0299 secunde