Sănătatea, grav subfinanțată. Câți bani se duc în bugetul sistemului sanitar

359
Sănătatea, grav subfinanțată. Câți bani se duc în bugetul sistemului sanitar - sanatateasubfinantata-1469975661.jpg

Articole de la același autor

Pentru că ține să vină cu dovezi în confruntarea cu Ministerul Sănătății privind situația dezastruoasă în care se află sistemul sanitar românesc, Federația "Solidaritatea Sanitară" a făcut publică o analiză a câtorva dintre datele financiare foarte importante.

Potrivit reprezentanților federației, acestea indică atât adevăratele probleme ale acestuia, cât și soluțiile posibile.

"Analiza face parte din acțiunile ce vizează identificarea resurselor de finanțare a drepturilor legale pe care le au medicii care efectuează gărzi, așa cum au fost solicitate, constituind o dovadă suplimentară de bună credință pe care o dăm guvernanților prin sprijinul acordat pentru rezolvarea problemelor", explică vicepreședintele și coordonatorul Departamentului Medici, dr. Florin Chirculescu.

Astfel, o scurtă prezentare a celor mai importanți indicatori privind nivelul de finanțare al sănătății, comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, este suficientă pentru a indica indiferența autorităților față de finanțarea Sănătății, ce afectează atât personalul medical, cât și pacienții. Studiile arată că, în anul 2013, România a cheltuit pentru sănătate 372 euro per cetățean, fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană. România se situează tot pe ultimul loc în UE și în ceea ce privește banii alocați spitalelor per cetățean, valoarea acestui indicator în același an fiind de 145 euro.

Să nu se mai facă economii la sănătate!

La capitolul finanțarea sănătății din surse publice (CNAS și bugetul de stat), România este pe penul-timul loc, cu o valoare de 294 de euro pe cetățean. În privința finanțării sănătății de la bugetul de stat, România se situează pe antepenultimul loc, cu o valoare de 51 de euro/cetățean, iar la capitolul contribuția asigurărilor voluntare la cheltuielile totale de sănătate pe cetățean, România se situează pe ultimul loc în UE, cu o valoare de 2 (doi) euro pe cetățean.

"Valoarea acestor indicatori arată direcțiile de acțiune care, printr-o intervenție minimă, pot conduce la asigurarea finanțării drepturilor legale pe care le au medicii care efectuează gărzi. Este suficient să diminuăm economiile făcute de stat pe seama lucrătorilor din Sănătate pentru a asigura finanțarea drepturilor salariale la un nivel rezonabil. Având în vedere că reprezentanții celor două ministere, Muncii și Sănătății, nu ne-au furnizat calcul costurilor aferente acordării drepturilor solicitate (cu toate insistențele noastre pe această temă), pentru a ne înscrie pe traseul de identificare a soluțiilor de finanțare, firesc oricărei negocieri, vom continua abordarea economică a problemei prin publicarea de către noi a acestor informații, la momentul finalizării analizei lor", mai adaugă dr. Florin Chirculescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.8761 secunde