Șefii Spitalului Județean și ai Sindicatului "Sanitas" s-au înțeles asupra concedierilor

483
< 1 min citire
Reprezentanții Sindicatului "Sanitas" s-au întâlnit, ieri după-amiază, cu dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Județean Constanța, pentru a discuta cu privire la externalizările avute în vedere, pentru perioada imediat următoare. Printre punctele aduse în discuție a fost și soarta celor 240 de îngrijitoare din spital, după ce serviciul de curățenie va fi externalizat. Dr. Căpățână a reiterat poziția conducerii unității spita-licești, cum că nu se poate impune firmei concesionare să preia întregul personal. În aceste condiții, sindicaliștii nu au pretins ca această obligativitate să fie pretinsă concesionarului.
În schimb, au solicitat să se cuprindă în caietul de sarcini posibilitatea de a putea negocia, cu firma privată, drepturile salariale ale personalului care va fi preluat. Totodată, sindicaliștii au solicitat ca firma privată să respecte regulile și circuitele de curățenie și să fie trasă la răspundere dacă, în urma controalelor efectuate de Inspecția de Control în Sănătate, vor fi descoperite nereguli.
Cele două părți au încheiat o minută de înțelegere, urmând ca solicitările sindicaliștilor să se regăsească printre cerințele impuse firmei concesionare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde