Și copiii cu autism pot să creeze ceva frumos

850
Copilașii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist au avut ocazia să-și dovedească talentul la origami și pictat. După două săptămâni în care au desenat, au asortat culorile, au lipit mărgele și hârtie creponată, din mănuțele lor au ieșit adevărate opere de artă. Pentru efortul depus, cei 32 de copiii care au participat la concurs au fost premiați cu jocuri și dulciuri, oferite de magazinul Cora.
Psihologul Adrian Gemănaru, managerul Centrului Terapeutic "Marea Neagră", ne-a declarat că prin astfel de activități, copilul cu autism învață atât să socializeze mai bine și își dezvoltă imaginația. "Copilul cu tulburări din sfera autistă este deficitar pe trei segmente: socializare - nu acceptă să se joace cu alți copii, verbalizare - nu vorbește, iar dacă o face, vorbirea lui este ecolalică. În plus, îi lipsește jocul imaginativ. Prin art terapie, care este o formă de terapie ocupațională, se dezvoltă pe toate planurile", a arătat psihologul.
Prin acest concurs, și părinții au căpătat mai multă încredere în forțele micuților lor. "Mai bine de 50% din recuperare depinde de părinte, iar prin acest concurs le-am dat încredere, căci au văzut că și copiii lor pot să le aducă premii, precum cei aflați în normalitate. În plus, putem să arătăm opiniei publice că și acești copilași pot să creeze ceva frumos", a continuat Adrian Gemănaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2475 secunde