Șofatul prost este moștenit genetic

405
< 1 min citire
Incapacitatea anumitor șoferi de a conduce corect un automobil pe drumurile publice este condiționată genetic, se arată într-un studiu american de la Universitatea California Irvine, publicat în revista "Cerebral Cortex". Oamenii de știință americani au descoperit că persoanele care prezintă o anumită variație genetică au obținut scoruri cu 20% mai slabe la testele de conducere.
Cercetătorii au testat 29 de voluntari, dintre care 22 nu prezentau respectiva variație genetică, cerându-le să conducă 15 tururi de pistă pe un simulator electronic și apoi să repete testul după o săptămână.
Spre surpriza oamenilor de știință, cei șapte voluntari care aveau variația genetică au condus în mod constant mai prost decât colegii lor.
Gena responsabilă pentru această variație controlează o proteină denumită "Brain-derived neurotrophic factor (BDNF)" și afectează memoria.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0336 secunde