Spital împânzit de săli de așteptare

473
< 1 min citire
Constănțenii care îi vizitează pe bolnavii internați în cea mai mare unitate sanitară a județului Constanța sunt nevoiți, în prezent, să se înghesuie prin saloane și așa neîncăpătoare, printre paturile pacienților.
De aceea, conducerea Spitalului Județean Constanța a anunțat că intenționează să amenajeze săli de așteptare pe fiecare etaj, la intrarea în secții. "Sălile situate la intrarea în secții, care erau închise în mod abuziv, au fost desființate sau sunt în curs de desființare. În spațiile respective vom realiza săli de așteptare, așa cum era prevăzut în planul inițial al spitalului, unde pacienții se vor putea întâlni cu aparținătorii. Bineînțeles, va fi vorba de pacienții care se pot deplasa, pentru a limita pe cât posibil accesul rudelor în secțiile spitalului. În cazul bolnavilor care nu se pot deplasa, rudelor vor putea intra în saloane, dar cu echipament de protecție", a explicat dr. Dan Căpățână. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde