Ministerul Sănătății a finalizat procesul de clasificare a unităților sanitare, în funcție de competență, în 45% din județele țării. Au fost clasificate 275 de spitale, dintre care cinci îndeplinesc criteriile pentru categoria I, iar opt pentru categoria I M.
Astfel, în categoria I au fost clasificate: Spitalul Clinic Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" din Iași. Fiecare unitate are, însă, un plan de conformare pe care trebuie să-l îndeplinească până la 31 decembrie.
Totodată, în categoria I M au fost clasificate: Institutul Oncologic "Al. Trestioreanu", Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. "Prof. Dr. D. Hociotă", Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice "N.C. Paulescu", Institutul Național de recuperare, medicină fizică și balneoclimatologie, Institutul Național de geriatrie și gerontologie "Ana Aslan", care se adaugă celor două institute clasificate în această categorie la începutul săptămânii.
Ministerul Sănătății nu a stabilit, încă, în ce categorie se încadrează spitalele din județul Constanța.