Managerul Spitalului CFR Constanța:
"Spitalul acesta este casa mea și nu voi pleca din el!"
544
Articole de la același autor
Durerea de rinichi, influențată de frig și umezeală
02 Octombrie 2013
La câte analize gratuite au dreptul gravidele
23 Octombrie 2013
Ce are voie să mănânce un copil cu varicelă
09 Octombrie 2013
ȚIGĂRILE ELECTRONICE, O "CAPCANĂ" PERICULOASĂ?
11 Octombrie 2013
Potrivit legii, pentru managerii de spitale care au plăți restante mai vechi de trei luni, contractul de administrare a instituției medicale încetează imediat. În acest caz se află deja cinci unități spitalicești din țară, aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Printre acestea, a fost vizat și Spitalul CFR Constanța, al cărui manager se află în plin proces de reevaluare.
"Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj și-a depus demisia din luna august 2013, spitalul fiind condus de un manager interimar până în luna octombrie 2013. De asemenea, managerul Spitalului Comunal Vidra și-a depus demisia, iar, în prezent se află în procedură de reevaluare managerii de la Spitalul CFR Constanța și Spitalul Clinic CF Iași, ale căror arierate au fost reeșalonate, conform deciziilor emise de direcțiile generale ale finanțelor publice județene", se arată într-un comu-nicat al Ministerului Sănătății.
Deși se află în această situație, managerul unității constănțene susține că situația financiară a spitalului este binecunoscută de că-tre reprezentanții Ministerului Sănătății și că problemele sunt vechi.
"Eu am preluat spitalul acesta din 1996 și este ca și casa mea! Problemele și datoriile sunt vechi din 2004, toată lumea știa de ele, astfel că nu mi se pot imputa aceste da-torii. Eu am încercat să gestionez situația pentru a continua activitatea și consider că nu am greșit cu nimic. Miniștrii vin și pleacă, dar eu din spitalul acesta nu plec!", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Dorel Oprea, managerul Spitalului CFR Constanța.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 11 Aprilie 2013