Spitalul de Urgență scoate la concurs trei posturi de asistenți medicali

247
1
Spitalul de Urgență scoate la concurs trei posturi de asistenți medicali - concursspital-1478264346.jpg

Articole de la același autor

Spitalul Clinic Județean de Urgență organizează concurs pentru două posturi vacante de asistent medical, pe secția Neonatologie și un post de asistent medical pentru UPU SMURD. Condiții generale de participare: a)are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European si domiciliul in România;

b) cunoaște limba româna, scris si vorbit;

c) are vârsta minima reglementata de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) îndeplinește condițiile de studii si, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau in legătura cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibila cu exercitarea funcției, cu excepția situației in care a intervenit reabilitarea. Se cere o vechime de minim 5 ani de zile.

Comentează știrea

Gina
4 noiembrie 2016
Cunoscatorii se pricep

Mama.cata spaga tb sa dai sa intri acolo...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.238 secunde