Spitalul Municipal Medgidia reface stocul de medicamente pentru sărbători

216
Spitalul Municipal Medgidia  reface stocul  de medicamente  pentru sărbători - spitalul-1386865250.jpg

Articole de la același autor

Deși încă se confruntă cu un deficit major de cadre medicale, reprezentanții Spitalului Municipal Medgidia spun că au început să refacă stocurile de medicamente și materiale sanitare pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

"Vom reface stocurile pentru tratamente și materiale sanitare pentru toate secțiile și sperăm că ne vom descurca cu ele. Întotdeauna este loc și de mai bine, mai ales la capitolul finanțare, însă noi ne zbatem să acoperim tot necesarul din banii pe care îi avem.

Am rămas însă cu o veche problemă, aceea a deficitului de personal, mai ales în compartimentul de primiri urgențe, unde funcționăm cu doi medici și încă unul colaborator care însă ajunge doar o dată la trei zile să facă de gardă. Și asta se va resimți în această perioadă, pentru că avem și câte 100-120 de pacienți pe o gardă 24 de ore", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Stere Bușu, managerul Spitalului Municipal Medigidia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6052 secunde